VIOLENȚA IDOLILOR PLUTONICI. SCHIMBARE ȘI ILUZIE

Lui Nicolae LABIȘ, la 84 de ani de la naștere.

La biche- căprioară, în limba franceză.

Să fi fost poezia “Moartea căprioarei” o premoniție?

                                    Nu ştiu cum am urcat în căruţa vieţii mele,

                                    Nu m-a întrebat nimeni dacă doresc să mă nasc,

                                    mi-aduc aminte doar că părinţii

                                    erau înjugaţi la ea

                                    pe-o cale de stele

                                    robi la o zdreanţă de care ţineau cu dinţii.

                                    Nu m-au întrebat

                                    De vreau s-au nu

                                    Să urca pe înserat

                                    În căruţa cu roţile

                                    Celor patru anotimpuri:

                                    Copilărie, tinereţea,

                                    Maturitatea şi bătrâneţea…

                                    Scârţâia din toate încheieturile

                                    Pe osie, tristeţea.

                                    “Mamă?”-am întrebat-o, când

                                    noaptea ardea pe  rug…

                                    ea trăgea la jug

                                    şi tata rătăcea prin gând.

                                    “Ce este Patria,mamă?”

                                    -Eee…! Ce vezi, muică!

                                    Eu trăgând la plug

                                    Taică-tău trudind la ţuică.

                                    Patria?! E pâinea pe care nu o avem,

                                    E cuvântul de care mă tem.

                                    “Ce este patria noastră, mamă?”-

                                    întrebai,

                                    privind la Regele Mihai,

                                    din ramă.

                                    -Eee…! Sunt preşedinţii ce ne amăgesc

                                    cu-n ciur de mălai

                                    să-i alegem din Paşti

                                    în Mai.

                                    “Ce este patria, mamă?”

                                    -Sunt cei de care îmi este teamă,

                                    umbrele ce pe la coţuri ne ascultă,

                                    vămuindu-ne clipa, zborul,

                                    păsările şi cântecul cu dorul

                                    “Ce este patria, mamă?”

                                    -Este mormântul necunoscut al unchiului tău,

                                    mort pentru ţară

                                    Într-un nesfârşit hău.

                                    Este lacrima neîmpăcată

                                    După casa de comunişti demolată,

                                    Este minciuna ce ne-o spun

                                    Pentru un viitor promis

                                    Şi bun.

                                    “Ce este patria, mamă?”

                                    Este ce vezi,de peste tot,

                                    Şi nu e al tău

                                    E al celor care te văd

                                    Şi te socot.

                                    Este Limba Română dulce ca mierea

                                    Cu care minciuna ne-o spun

                                    Pentru un viitor promis

                                    Şi bun…

                                    Amar ca fierea.

                                    “Ce este patria, mamă?”

                                    -Este ce vezi, peste tot,

                                    şi nu e al celor care te văd

                                    şi te socot.

                                    Ce este Patria…?

                                    Oul

                                    Ce este…

                                    Creşte

                                    Ce?!

                                    Imi răspunde ecoul

                                    O tristă poveste.

Simboluri naționale

Secunde, minute,

ore, saptămâni și zile multe,

luni, ani, decenii,

secole și chiar milenii

s-au pus mână la mână,

să zidească nația română!

Totul pare a fi gata,

mai vine una,

mai trece alta,

ca orice se naște pe lume,

avea nevoie și de un nume.

L-a găsit un înaintaș isteț,

legat de un imperiu măreț.

România, ca nație,

dintr-a Domnului grație,

are un imn

care, nu știu de ce,

sună, nu a veselie, ci a chin,

are o monedă

care, după nume, trebuie să ragă,

dar pare că mai mult se roagă,

are o stemă

mai mult ca o anatemă,

avea pe ea sonde și păduri,

care deveni-vor amintiri,

are un steag,

oricât ne-ar fi de drag,

uneori, e cam pribeag,

cu un înțeles profund,

în vremuri tulburi,

are o gaură în fund,

are o zi națională,

ce, pe toți, nu îi răsfață,

unii înjură,

cei mai mulți,

la defilări, îngheață,

are o limbă,

nu ca simbolurile celelalte,

doar de aleșii nației,

din când în când, votate,

limba română,

toți cei cu suflet de român

și nația română o iubim,

o votăm de câte ori vorbim.