De Sfinții CONSTANTIN și ELENA!

Azi, 18 Mai 2020, ar fi trebuit să aibe loc întâlnirea obișnuită a Cenaclului “Literar ing”. Cum nu este posibil, din motive medicale, am alcătuit o cronică a creațiile membrilor noștri, din această perioadă, care a inclus și Ziua Internațională a Muncii. Sănătate tuturor! (Nicolae VASILE)

Azi, 15 mai 2020, la cumpăna dintre starea de urgență și cea de alertă, ambele cauzate de pandemia de coronavirus, la prima slujbă permisă de rigorile stabilite de autoritătile mirene, săvârșită de Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, s-a întâmplat ceva care a rupt atmosfera tensionată pe care o trăim în ultima vreme. De neunde a apărut o doamnă, îmbracată în verde, un prim simbol al reînvierii, care a făcut un dans superb în jurul prelatului, care și-a continuat nestingherit prestația, dar cu o sublimă nedumerire în privire. Simbolistica mai adâncă a întâmplării ne duce cu gândul la marele poet persan Rumi, care și-a schimbat radical cursul vieții tot în urma unui dans, care a intrat în istorie cu numele dansul dervișilor rotitori. Acesta a fost momentul de transformare a unui personaj religios într-o combinație de mare filozof și mare poet. Dansul, arta pe care Emil Cioran o considera capabilă de a crea extaz, poate ne aduce și de data aceasta o mare schimbare. Avem nevoie de asa ceva! Poate, întâmplarea de azi, de la Constanța, în afară de zâmbetul de moment, ne va aduce o speranță!

Resturi de fructe/ sunt foarte multe,/ resturi de pâine,/ de azi pe mâine,/ resturi de haine,/ cârpite, dar faine,/ resturi vechi de cărţi/ te-ajută să-nveţi,/ resturi de eră,/ pentru cine mai speră,/ resturi de iubire,/ ce vis subţire,/ resturi de oameni,/ flămânzi şi fameni,/ resturi de viaţă/ mai avem în faţă!… (din volumul Începutul Cercului)

Oameni şi câini// Ca un copil,/ care rămâne mereu mic,/ ca un adult,/ care nu uită nimic,/ era consecvent în tot ce făcea,/ te muşca, deşi te iubea./ M-a făcut/ să cunosc oameni noi,/ ne-a ajutat/ să ne ştim mai bine-ntre noi,/ ne-a învăţat să nu fim rasişti,/ iubindu-i la fel,/ pe cei albi, pe cei negri/ și pe metişi./ Era peste tot cu ochii lui blânzi,/ venea peste tine/ când voiai să te-ntinzi,/ ca prin minune el te lingea/ exact acolo und-te durea./ Acum, ce mult îmi lipseşte,/ a fost şi mă doare că nu mai este!…/ L-a luat la El, Dumnezeu,/ pe Blacky, căţelul meu. (din volumul Începutul cercului)