Reviste de cultură

La cererea Domnului, omul s-a lipsit de-o coastă, cu trecerea timpului, s-a pomenit c-o nevastă! (Nicolae VASILE, din poezia GENEZA-Apare femeia!…, din volumul Universul Ciclic)

Universul și cu Domnul au găsit calea cu omul și, în sprijin ca să-i vină, au revărsat spre el lumină. (Nicolae VASILE, din poezia GENEZA-Descoperirea lui Dumnezeu, volumul Universul Ciclic)

Îl simțea, deși nu-L vedea, nu se-ndoia nicicum de El, dădea omului ceva, o voință, ce venea din mister și credință. (Nicolae VASILE, dun poezia GENEZA-Descoperirea lui Dumnezeu, volumul Universul Ciclic)

Plutea omul în mintea lui spre infinitul universului și, cu puterea gândului, visat-a ideea Domnului. (Nicolae VASILE, din poezia GENEZA-Descoperirea lui Dumnezeu, volumul Universul Ciclic)

Multe nu le înțelegea, prea tare nici că-i păsa, cât timp se putea apăra și avea ce mânca. (Nicolae VASILE, din poezia GENEZA-Apare omul!…, volumul Universul Ciclic)

Deși trăia încă-n pom, o ființă, numită om, căuta o viață mai ușoară, să nu obosească, să nu doară! (Nicolae VASILE, din poezia GENEZA-Apare omul!…, volumul Universul Ciclic)

Orice vietate, pe-al ei teritoriu, în paradis sau în purgatoriu, uneori, chiar fiind în infern, luptă să trăiască etern. (Nicolae VASILE, din poezia GENEZA-Apare_societatea!…, volumul Universul Ciclic)

Tot ce este viu, într-un mare pustiu, ca să rămână-n viață, simte, reține și învață. (Nicolae VASILE, din poezia GENEZA-Apare inteligența!…, volumul Universul Ciclic)