Să aveți o viață plină, din puterea Mea divină, veți putea crea și voi, artă, știință, lucruri noi! (Nicolae VASILE, din poezia APOTEOZA-Apare creația!…, volumul Universul Ciclic)

Oh, tu, viteazule bărbat, femeia nu-i armă sau unealtă, o să ajungi tu și la ea, urcând treaptă cu treaptă! (Nicolae VASILE, din poezia APOTEOZA-Apare iubirea!…, volumul Universul Ciclic)

Și-a adus Domnul iubirea, a-nsemnat desăvârșirea, apărând pe lume fericirea, traiul bun și înmulțirea! (Nicolae VASILE, din poezia APOTEOZA-Apare iubirea!…, volumul Universul Ciclic)

Doamne, cred că ar fi bine, d-asta ne rugăm la Tine, poate faci o faptă bună ca să ne țină împreună! (Nicolae VASILE, din poezia APOTEOZA-Apare iubirea!…, volumul Universul Ciclic)

La cererea Domnului, omul s-a lipsit de-o coastă, cu trecerea timpului, s-a pomenit c-o nevastă! (Nicolae VASILE, din poezia GENEZA-Apare femeia!…, din volumul Universul Ciclic)

Universul și cu Domnul au găsit calea cu omul și, în sprijin ca să-i vină, au revărsat spre el lumină. (Nicolae VASILE, din poezia GENEZA-Descoperirea lui Dumnezeu, volumul Universul Ciclic)

Îl simțea, deși nu-L vedea, nu se-ndoia nicicum de El, dădea omului ceva, o voință, ce venea din mister și credință. (Nicolae VASILE, dun poezia GENEZA-Descoperirea lui Dumnezeu, volumul Universul Ciclic)

Plutea omul în mintea lui spre infinitul universului și, cu puterea gândului, visat-a ideea Domnului. (Nicolae VASILE, din poezia GENEZA-Descoperirea lui Dumnezeu, volumul Universul Ciclic)

Multe nu le înțelegea, prea tare nici că-i păsa, cât timp se putea apăra și avea ce mânca. (Nicolae VASILE, din poezia GENEZA-Apare omul!…, volumul Universul Ciclic)