Trufia noastră fără măsură, a răspuns Domnului cu ură, pe fiul Său, dat garanție, noi L-am ucis cu mișelie. (Nicolae VASILE, din poezia APOCALIPSA-Lepădarea de Dumnezeu?…, volumul Universul Ciclic)

Oamenii, nu mai sunt ei, dorit-au să fie Dumnezei, făcut-au din cerul lor spiritual, niște universuri mici, de buzunar. (Nicolae VASILE, din poezia APOCALIPSA-Lepădarea de Dumnezeu?…, volumul Universul Ciclic)

Creația, dată de Dumnezeu, ne-a făcut și bine, dar și rău, omul, supus n-a mai vrut să fie, crescut-a-n mândrie și trufie. (Nicolae VASILE, din poezia APOCALIPSA-Lepădarea de Dumnezeu?…, volumul Universul Ciclic)

Mai există, oare, iubire, să mai sperăm la mântuire? Disputa oarbă pe avuțire pare să n-aibă lecuire. (Nicolae VASILE, din poezia APOCALIPSA-Dispare iubirea!…, volumul Universul Ciclic)

Pământul, încă, plin de viață, tot mai mult, pierdut în ceață, spre pierzare-l ducem noi, pentru exageratele nevoi. (Nicolae VASILE, din poezia APOCALIPSA-Apare poluarea!…, volumul Universul Ciclic)

Întunericul nu-i lipsa de lumină, ci o-nchisoare de lumină, plină, atâta energie concentrată nu lasă raza ei afară să răzbată. (Nicolae VASILE, din poezia APOCALIPSA-Dispare lumina!…, volumul Universul ciclic)

Cu lumina spiritului adunată, lumea nu-i deloc imaculată, oamenii nu-s niște îngeri, deși-s mulți, ei trăiesc singuri. (Nicolae VASILE, din poezia APOCALIPSA-Dispare lumina!…, volumul Universul Ciclic)

Creația, dată de Domnul, a crescut în spirit omul, însă, lumina lui ce strălucește, nu mai luminează, ci orbește! (Nicolae VASILE, din poezia APOCALIPSA-Dispare lumina!…, volumul Universul Ciclic)

Lăsați timpul în voia lui, poate s-ajute traiul, n-aveți ce vreți, să vreți ce-aveți, faceți din viață raiul! (Nicolae VASILE, din poezia APOTEOZA-Curgerea timpului, volumul Universul Ciclic)

Fiind pe lume totul ciclic, nu pentru că așa-r fi biblic, mai bine e să-nveți de mic să-ți trăiești viața pic cu pic. (Nicolae VASILE, din poezia APOTEOZA-Curgerea timpului,volumul Universul ciclic)