Teodor MEȘINĂ – Volumul III-Enciclopedia SCRIITORI din GENERAȚIA 2000
Ion BEDROS – Volumul III-Enciclopedia SCRIITORI din GENERAȚIA 2000
Oana Anca PREDA – Volumul III-Enciclopedia SCRIITORI din GENERAȚIA 2000
Literar ing nr. 42
Loreta DIN – Volumul III-Enciclopedia SCRIITORI din GENERAȚIA 2000
Cronica Timpului nr. 102-103
Nicolae VASILE – Să ne dea de gândit!… Capitolul „Acuzatiada” (2)
Dorințele ni s-au aliniat la standardele țărilor dezvoltate mult mai repede decât putințele. Globalizarea, bat-o vina!… Diferența dintre acestea, care se transformă în frustrare. În limite rezonabile, frustrarea duce la dezvoltare, dar dacă aceasta nu conduce la găsirea de mijloace pentru creșterea putinței, și nu pare a se întâmpla, atunci situația se acutizează, iar rezultatele vor fi tot mai negative. Să ne gândim că profesorii, medicii, patronii români, ăștia care mai sunt, etc. vor fi criticați, iar criticați și tot criticați, cu o tendință de generalizare, ce vor face ei?…. Păi, ceea ce fac copiii când sunt bătuți de părinți, adică, pleacă de acasă. România este casa lor, iar fără ei ne va fi și mai rău. Locurile le vor fi luate de alții, și mai răi, că doar nu-și imaginează cineva că vor venii valorile internaționale să ne scoată pe noi din impas!…
Nicolae VASILE – Să ne dea de gândit!… Capitolul “Controversiada” (1)
Bugetul nu se ajunge. Toata lumea este de acord că trebuie să se taie de undeva, dar nimeni nu este de acord să se taie de la el.
Nicolae VASILE – Să ne dea de gândit!… Capitolul “Acuzatiada”.
Doamne, unde o să ajungem?… Cum poți să acuzi un doctor că n-a știut că pacienta, internată pentru altceva, este gravidă, când nici ea nu știa!…