Situația de criză existentă impune luarea unor decizii radicale pe piața de energie; Singura resursă inepuizabilă și imposibil de blocat geopolic este energia solară, dar utilizarea ei pe scară foarte largă impune efectuarea unor investiții uriașe; Cele mai mari segmente de piață din energie sunt încălzirea electrică și automobilul electric, care împreună, la nivelul exhaustiv al României, ar însemna peste 95% din piață, dar care au avantajul că nu necesită energie de o calitate ridicată; A investi în sistemul energetic național pentru acoperirea acestor necesități ar însemna să se mărească puterea acestuia de zeci de ori față de situația actuală, ceea ce este nefezabil, ca timp și costuri; Soluția unor structuri descentalizate (pe familii, clădiri, blocuri de locuit, școli, spitale, străzi etc.) pare a fi mult mai fezabilă, dar trebuie sprijinită prim măsuri financiare, fiscale, logistice etc. Statul și marile firme din energie, majoritatea cu capital străin, ar trebui să înțeleagă că acum este momentul să se gândească la România și cetățeni mai mult decât la impozitele, respectiv profiturile, pe care le obțin, chiar mai mari în situația actuală de criză.