Omenirea între virușii electronici și cei biologici. Pe tărâmul competiției dintre oameni, la început ca indivizi, mai târziu, organizați în diferite forme de colectivitate, s-au folosit, într-o ordine istorică: bâta, arcul cu săgeți, pușca, tunul, tancul, avionul, racheta etc., în forme tot mai sofisticate. De o vreme, gânditorii apocalipsei, care nu sunt extratereștri, ci oameni, probabil bazându-se pe un principiu filozofic privind structurile, scara micro este similară celei macro, au mutat lupta în sfera infinitelor mici, dar multe și invizibile. Când lumea, profitând de progresele spectaculoase ale internetului, tocmai se mutase confortabil pe formele virtuale de viață, muncă și distracţie, au apărut virușii electronici, care au început să ne controleze noile forme de existență precum delincvenții reali buzunarele. Exact ca în jocurile de-a hoții și vardiștii, au apărut specialiștii în antiviruși și tot ca în realitate, s-a ajuns acolo încât nici nu mai știi de care să te ferești mai repede, de hoți sau de vardiști. (Nicolae VASILE)

Trăim vremuri deosebite!…

Din cauza acestui necunoscut nou coronavirus, o lume întreagă este în carantină, iar aceasta dereglează majoritatea activităților sociale, economice etc. printre care și învățământul. Catastrofiștii de serviciu, care se găsesc oriunde nu numai la noi, vor spune că vom avea o generație neterminată, pentru că elevii nu au putut să-și desăvârșească îngurgitarea de cunoștințe, cam de a valma, bramburite de sistem de vreo treizeci de ani etc., etc. Personal, consider că învățământul, indiferent cât de bine este organizat, nu este decât un antrenament, iar în activitatea ulterioară nu se vor regăsi întocmai cele studiate la orele de clasă. Sportivii știu că de multe ori schimbarea metodelor de antrenament este benefică în rezultate. Această trecere temporară de la școala normală la cea online, nedorită de nimeni de această dată, poate fi interpretată ca o schimbare de metodă și nimic mai mult, iar experiența căpătată să fie utilă, ulterior. Ar fi o greșeală să se decidă înghețarea anului școlar, chiar dacă, în viitor, acesta va fi tot timpul categorisit ca fiind un an mov, în sensul de ciudat.

Ce s-a întâmplat? Azi, fiind duminică, am tras de mine să fac ceea ce făceam și-n duminicile de dinainte de criză, program ce se încheia cu măturatul prin curte și o spălare cu furtunul de apă, inclusiv în gura de canal. De data aceasta, când am săltat capacul greu de fier, a țâșnit pe lângă mine, m-am și speriat, o vrabie care s-a așezat pe o streașină din apropiere, mulțumindu-mi în toate felurile în care se pricepea ea. Nu știu cum ajunsese ea în canal, dar știu că dacă nu deschideam acel canal, ar fi murit acolo. Cât timp o fi așteptat ea ca eu să fiu acolo unde trebuia să fiu în fiecare duminică, probabil, fiind una dintre zecile de vrăbii pe care le hrănesc eu zilnic? Este un semn? Pe fiecare ne așteaptă cineva să fim la locul nostru!… Numai așa societatea va merge înainte, iar acest episod trist legat de coronavirus va deveni o amintire neplacută. Doamne ajută!…

Pământul, mare, dar finit,/ nu poate trăi la infinit,/ ce aruncăm în atmosferă,/ nu mai încape-n îngusta-i sferă! /// Nu mai poate fi pentru noi/ un infinit coş de gunoi,/ iar dintre toţi, cei mai nemernici/ sunt locuitorii săi puternici.

Doamne,/ de mă rog la tine/ o s-ajung în rai poimâine,/ ce fac azi și ce fac mâine?

Este criză epidemică, instinctul de conservare este cel mai puternic instinct uman, dar și plictiseala este groaznică, iar, uneori, devine un puternic motor al creației. (Nicolae VASILE)