Nicolae VASILE – Trăire prin dans

“Am dansat în acea seară până la epuizare. Aflam prin propria fiinţă mirajul dansului. Mărimile fizice şi psihice se suprapun şi se întrepătrund dând o senzaţie de împlinire multiplă prin descătuşarea unor energii ascunse până atunci. Pare că te goleşti de ceva şi te umpli de altceva, ajungând la acea schimbare pe care de multe ori o cauţi şi nu reuşeşti să o găseşti. Când îţi revii, lumea ţi se pare altfel şi ai un sentiment de împlinire.”

Revista Bogdania, nr. 109-110, iulie-august, 2023

Azi a avut loc, la Sala Mare AGIR din Piața Romană din București, Gala de premiere a Festivalului de literatură, ediția a XII-a, organizat de Aociația Bogdania și revista cu același nume din Focșani, în colaborare cu Cenaclul “Literar ing” al AGIR și revisata Cronica Timpului a Uniunii Ziariștilor din România. A fost un mare succes, cu o mare participare care a aplaudat premianți din toată țara și din străinătate. Evenimentul a avut loc sub egida Zilei limbii române care va fi în curând. Felicitări organizatorilor!