Dorințele ni s-au aliniat la standardele țărilor dezvoltate mult mai repede decât putințele. Globalizarea, bat-o vina!… Diferența dintre acestea, care se transformă în frustrare. În limite rezonabile, frustrarea duce la dezvoltare, dar dacă aceasta nu conduce la găsirea de mijloace pentru creșterea putinței, și nu pare a se întâmpla, atunci situația se acutizează, iar rezultatele vor fi tot mai negative. Să ne gândim că profesorii, medicii, patronii români, ăștia care mai sunt, etc. vor fi criticați, iar criticați și tot criticați, cu o tendință de generalizare, ce vor face ei?…. Păi, ceea ce fac copiii când sunt bătuți de părinți, adică, pleacă de acasă. România este casa lor, iar fără ei ne va fi și mai rău. Locurile le vor fi luate de alții, și mai răi, că doar nu-și imaginează cineva că vor venii valorile internaționale să ne scoată pe noi din impas!…

Bugetul nu se ajunge. Toata lumea este de acord că trebuie să se taie de undeva, dar nimeni nu este de acord să se taie de la el.

Doamne, unde o să ajungem?… Cum poți să acuzi un doctor că n-a știut că pacienta, internată pentru altceva, este gravidă, când nici ea nu știa!…

“Am dansat în acea seară până la epuizare. Aflam prin propria fiinţă mirajul dansului. Mărimile fizice şi psihice se suprapun şi se întrepătrund dând o senzaţie de împlinire multiplă prin descătuşarea unor energii ascunse până atunci. Pare că te goleşti de ceva şi te umpli de altceva, ajungând la acea schimbare pe care de multe ori o cauţi şi nu reuşeşti să o găseşti. Când îţi revii, lumea ţi se pare altfel şi ai un sentiment de împlinire.”