M-am gândit mult timp, după încheierea restaurării Coloanei Infinitului, la disputa pro şi contra demontării acesteia, la înverşunarea părţii artistice împotriva demontării. Ca tehnician, nu înţelegeam atunci rostul acestor dispute din moment ce rezultatul restaurării va fi ceva mult mai durabil, ceea ce este de dorit pentru o creaţie artistică care se vrea veşnică. După ce am mai început să cochetez, la rândul meu, cu simbolistica operelor de artă şi am mai început să înţeleg câte ceva, am simțit altfel punctul de vedere al părţii artistice. Coloana Infinitului a devenit deja un simbol la nivel planetar, un unicat pe care toată lumea îl ştie că există, şi trebuie să existe acolo veşnic, precum Soarele şi Luna. Cum ar fi dacă, într-o minunată seară romantică, ai ieşi cu iubita la o plimbare, ai vrea să-i arăţi luna, ar exista toate condiţiile atmosferice, vremea ar fi frumoasă, cerul ar fi senin, dar, în locul minunatului astru ceresc, inspirator de iubire, ar apărea o fereastră tipizată de ecran de computer, cu un mesaj sec, concis, fără pic de romantism: Rog reveniţi, Luna este demontată pentru restaurare!…